Strigam catre cer cu ura: de ce eu? de ce nu tu?
Vreau sa iau in mana nisip , sa il strang in pumnu-mi scrijelit de gunoaie reciclabile si sa il simt cum imi curge usor printre deigte.Este cea mai mare placere a mea sa simt cum imi canta valurile in ureche, iar nisipul imi sopteste usor venei ca mai vrea sa traisca, iar ea se opune vehement.
Vreau sa imi canti cantarea uitata si cariata de vreme, sa nu stie nimeni pe ce corabii ma plimb, sa nu se afle vantul care imi sufla in par cu vioiciune si nu ma lasa sa ma abat de la drumul meu.
Vreau sa ma ingrop in cenusa si sa fiu aruncata intr-o groapa de stele.Sa fug de teama ce ma cuprinde si sa zbor oriunde, numai nu aici.
Vreau sa zac in infinitate, sa alunec usor pe un curcubeu de caramida, sa ma lovesc de colturile unui greiere si sa simt zimtii cutitului din creier.
Traim intr-o lume atat de frumoasa, aiurea si absurda...ne zbatem in ghearele realitatii si ne blazam in religia umana ce ne este data.
Astazi mergeam din magazin in magazin, probam sute si mii de incaltari cu gandul ca una mi se va potrivi si imi va placea...am gasit ceva, dar totusi nu ma intriga ideea de a zbura catre cer in ele.M-am uitat si am observat cu cata precizie este aranjata o vitrina, o rigidate in asamblarea acelei modeste viziuni de din-afara, incat iti vine greu sa intri si sa vezi lumea de dinauntrul ei.Ce vezi prin acea bucata mare de geam?O lume perfecta in continua miscare? o lume zbarcita in care nu vrei sa intri? o singuratate infinita? sau un soarece gadilat la subsuoara?
Vegetarea este un raspuns la criteriile impuse, la stereotipurile luate gata facute din vitrine, iar schimbul valutar al principiilor se face in functie de cat de repede citesti un fluturas.
