Acul si ata

-Ma innod  si pot lua toate formele. daca vrei ma poti infasura in jurul tau, sa stam nedezlipiti, pot chiar sa iti desenez o rima pe asfalt. O sa intru prin tine, iar la capat imi voi pune capac. nu vreau sa mai ies din tine.
- Eu, draga mea ata, voi sta drept si mandru ptr tine. Voi astepta ca tu sa iti gasesti nodul perfect si modalitatea de a te strecura in capul meu, prin el, apoi afara din mine, dar tot cu tine in el. o sa te pastrez acolo, chiar daca nodul se va rupe.
- Vom coase o aluna cu o nuca si vom impleti flori din vise dezmembrate. Vom merge la fiare vechi si vom scapa scantei de lumina asupra lor. ne vom plimba unul cu celalalt, celalalt cu unul. ne vom aseza la casuta noastra pe strada esarfei, la parter. vom zidi copii in fiecare zi, ii vom croi pe o bucata de material si ii vom lipi de un perete ca sa ne uitam in fiecare zi mandrii la ei.

- O sa iti mai aduci aminte de mine cand voi fi un ac batran si ruginit, iar tu demult putrezita printr-un colt al capului meu?
- NU, dar vom avea copiii stofei ce vor rade isteric de nebunii lor parinti. ne vor privi din mers, dupa niste craci de femeie frumoasa, lungi si delicati, dupa o burta de bere, dupa un ochi de apa....
- O sa fim prafurile de pe mobila! nestersi de atata amar de vreme, cu urme desenate in noi, cu injuraturi, cu fete zambarete sau cu mesaje gen spala-ma!
Mi-e frica, nici nu mai stiou daca sunnt acul sau ata? eu ce rol joc in piesa asta? uita-te la mine, fa-mi cu mana si spune-mi "Adio" numai ca sa stiu ca s-a terminat. nu ma mai lasa sa ma agat de orice ac imi sare in cale, de orice ata si scama. asteptam de mult momentul asta ca sa iti spun ca nu ma mai pierd in capul tau si nu ma mai strecor frumos prin corpul tau firav, facut special ptr mine.

in groapa

ce aer cald si rece imi putrezeste degetele. simt cum fiecare bucatica din corpul meu ma paraseste...aluneca incet inspre picioare..acolo mi s-a adunat creierul prajit pe un vinil psihedelic, parul incleiat cu sperma groparului, inima infipta de nenumarate ori de lopata lui, membrele mele tintuite de pamantul asudat de soare, pamant ce l-a aruncat peste mine, sa imi acopere toate simturile.
Ma intreb ce simtea groparul asta slinos cand ma ducea pe mine la groapa. nimic empatic, in orice caz, totul se lega de cati bani va primi cand o sa ma ingroape de vie. desi niciunul dintre cadrele mortuare nu realizeaza asta, singurul care stie ca sub pleoapele mele inchise mai e o sclipire de viata e groparul.
-de ce taci malc si ma conduci cu steagul la spinare?
-ca sa te vad tintuita in pamant, nemiscata, sa iti simt fiecare tresarire inconstienta a corpului.
-in rochie de mireasa, alba, impamantenita sub cosciugurile carate de dric.ma asteptai tu de mult. Te imaginai deasupra gropii, cu mormane de pamant de-alungul ei, in stanga si in dreapta, cu ploaia vinetie batandu-ti  in spate, cu sudoarea imputita pe la vine si cu mine sub tine..batand vesnic in atentia ta, in lacrimile interioare naclaite in erectii vitale.
zambesti tu, scarnavie!dar tot sub puterea gropii mele te afli. sper ca e pe masura ta, nici prea mare, nici prea mica, ti-am masurat cu mare atentie distanta pe care o acopera corpul tau putrezit. scarba de om!niciunul dintrevoi nu imi zambeste cand ma vede mohorat, obosit si plin de pmant. toti se bucura ca imi fac treaba in timp util iar cadavru nu sta pe masa adularii de toti rapusii de tristete mai mult de 3 zile. pana si lor le  e scarba de tine, vor sa scape . nu mai suporta sa te vada asa vinetiu si fara suflu, nu le mai esti cu absolut nimic de folos. hai sa nu vorbim totusi de absolutisme, caci singurul care a vazut absolutul am fost eu, cand in necrofilia mea ti-am luat corpul si ti l-am imbibat cu carbune, prin toate gaurile prea mult simtitoare si am starnit orgasme cu el.ce stiti voi? va plimbati frumos pe aleile cimtirului asta si niciodata nu ati simtit caldura pe care o transfera in voi cadavrele abia ingropate.va bateti in extreme si minime, dar singura mediana sunt eu, eu va trec in lumea absolutului!

Ruleaza scena

Actiune! Motor! Ruleaza scena!

Evenimentul ce urmeaza a fi povestit se petrece intr-un cadru monoton dintr-o camera micuta, dezordonata...

Doua personaje nici mai mult nici mai putin de doua..cine are nevoie de mai multe?!

Ana sta intinsa pe jos, pe pardoseala lipita cu linoleum ceausist, dezbracata, cu picioarele atarnate de perete.Isi numara degetele de la picioare, tacticoasa si cu multa rabdare. 

Rares o asteapta langa usa de o mie de ani, ii urla si ii tipa in urechi ca o iubeste de cand o asteapta.

Ana sta in continuare intinsa , numai ca de data asta nu isi mai numara degetele, isi roteste ochii liniar de-alungul perdelei si se gandeste ca Rares e tampit ca are atata rabdare cu ea. Stie ca nu se  va ridica de jos ptr a-i raspunde la sentimente si asta nu ptr ca nu i le impartaseste ci ptr ca e prea comoda sau mai bine spus ptr ca ii e lene

-Tu esti nebuna? Nu poti sa te aduni de pe jos si sa ma asculti? Nu mai bea din vodka aia expirata ca iti imprastii creierii pe jos. Chiar nu te apasa aerul asta greu din camera asta insuportabil de sufocanta? Rares isi raspunse singur la intrebarea asta. Ana nici macar nu se clintea. Se simtea prinsa intr-o camasa de forta care ii ingusta incheieturile facandu-i venele sa i se sparga in mici canale de scurgere. Ii irigau tamplele,simtea atat de fierbinte sangele pe fata ei, simtea ce spune Rares, simtea ca ar trebui sa ii raspunda, dar nu putea..

-M-am saturat, ma auzi? m-am saturat bah! nu mai pot sa te vad lancezind pe jos, fara niciun sentiment ptr nimeni,nici macar ptr tine. Eu plec! Nu mai pot sa lupt, renunt, nu mai am rabdare. Ana. plec! Si a plecat. A inchis usa in urma lui,a luat liftul si a coborat 7 etaje fara nicio ezitare.

A doua zi Ana se intoarse la gunoaiele ei si Rares nu se mai intoarse deloc la aceleasi gunoaie ca si Ana. Nu mai imparteau nimic.

Cafeneaua

Fum, mult fum in jurul cazii pline cu apa...se roteste lumina in jurul axului negru concentrat intr-o aspirina...s-a lasat intunericul deja, dar se mai observa printr-o iluzie optica amurgul inclestat in seninatatea scranciobului...Bai, ce tampenie e asta? nu mai vad si respir in palme, sunt ajutata sa respir de palmele mele si nu de ale tale..

Sari bai! esti prost? nu vezi ca  nu mai e?pe langa faptul ca s-a sp[eriat cand ai stranutat, nici macar nu a folosit servetel ca sa te stearga de mucii silintei de a fi mai bun. Ce cuvinte dureroase si vulgare...e urat sa pronunti sexul feminin sau masculin..sunt niste cuvinte care strica oarecum inocenta cadrului in care ti-ai promis iubire si unicorni ce alearga pe o campie fermecata plina de margarete...

vezi mah, vezi? ce sa vezi? cadavrele, mortaciunile din plastic lancezind pe langa tine..le bagi in seama?nu bah, nu poti sa le vezi ca ti-au turnat cianura in sticla de benzen..nici nu stii ce dracu sa faci cu ea..sa o bei, sa te scrantesti la cap..nu stiu ce sa mai scriu..pana mea..ma gandesc acum la euforia mea din ultimul timp, la indiferenta care ma apasa , la morile cu care ma zbat sa nu  ma lupt , vreau sa le las sa urle in continuare in vant sa nu incerce sa imi respire in ureche...sa lasam sa zboare extraterestrii comunitari, sa nu isi piarda culoarea

Da!

Ce ar spune vocile din capul tau daca le-ai asculta? Ar spune ca e bine sa bei vodka cu suc de portocale, ca e bine sa iti asculti prietenii, ca e bine sa iesi la un film din cand in cand, ca te invarti prea mult in loc, ca te uiti prea atent la musca de pe perete, ca te urci in copaci prea inalti ptr tine, ca vorbesti aiurea si nimeni nu te asculta.

Ce sfaturi ti-ar da ele, in schimb? Pai, draga mea, ar trebui sa stai mai des cu prietenii in fata blocului pana tarziu cu un ceai inghetat, cu un pet de bere si niste chipsuri, sa asculti fosnetul frunzelor in toiul verii cand vantul vesteste o furtuna, sa nu mai fumezi 2 pachete de tigari pe zi, sa te duci mai repede la doctor(sa nu mai amani atat), sa umpli un pahar cu vise si apoi sa te ineci cu el, sa iti incarci revolverul cu idei si sa tragi in ei. Hmmm...am uitat ceva? Ah da! sa ii spui ei ca nu ai uitat-o, in fiecare zi..absolut...

De ce te-ar certa vocile din capul tau?  Ca ai uitat sa tragi apa, ca nu ai facut curatenie azi, ca nu ai fost la concertul la care visai demult sa ajungi, ca nu l-ai luat in brate aseara cand s-a intors cu spatele la tine, desi iti dorea asta atat de mult, ca nu ai putut sa ii spui ce gandeai, ca nu ai putut sa il saluti azi and l-ai vazut la metrou si ai trecut nepasator pe langa el, ca ai negat autoritatea inimii, ca nu ai inceput ce ai termina(si nu, nu am scris gresit) , ca ai uitat sa deschizi geamul azi de dimineata si ca nu iti mai pasa.

De ce nu te-ar certa vocile din capul tau? Pentru ca din cand in cand mai esti bun, pentru ca asculti, pentu  ca nu uiti sa visezi, ptr ca adormi tarziu cu cineva in gand, pentru ca desi dormi singur mereu spui cuiva noapte buna, pentru ca stii cum sa scapi din probleme, pentru ca te mazgalesti cu oja pe picioare, pentru ca desenezi pe perete, pentru ca inca mai sari coarda si joci pitita, pentru ca arunci cu pungi de apa de la etajul 7, pentru ca ti-e frica de spatiile inchise, pentru ca ai avut curajul sa spui da cand ar fi trebuit sa spui nu, pentru ca te-ai intors de la metrou ca sa il revezi, pentru ca te-ai uitat in urma ta...

Ce le-ai spune tu vocilor din capul tau? SA MA LASE IN PACE!

Curiozitatea a ucis pisica

Sunt unele lucruri in viata care trebuie sa ramana ascunse. Sapam dupa cutia Pandorei ca sa gasim doar tristete, nu speranta. Cu ce ma/te ajuta pe mine/tine suferinta? Cu asfixierea mintii, iti spun eu. Nu te ajuta sa te inalti, sa atingi esenta neintelesului. Nu, nicidecum.

Curiozitatea a ucis pisica, si o va mai ucide in restul celor 6 care i-au mai ramas. De fiecare data va muri din cauza inonstientei ei, din cauza nelimitarii ei la concret. A murit oare pisica mai inteligenta, mai cunoscatoare? Nu, a murit de inima rea, de ciroza si de supradoza. Si nu ma refer la supradoza de vise, ci la supradoza de cunostinte, careia nu i-a putut face fata. Pisica asta nu a stiu cand sa se opreasca, a continuat sa sape adanc dupa micile secrete care fac viata altor pisici riscanta, astfel a ajuns sa preia ea toate riscurile pisicimii si sa moara inecata cu un ghemotoc de par. A cautat prin desisuri, prin balcoane intunecate, prin gunoaie si s-a ales cu un gol in stomac. Si ma intreb acum: Oare la ce s-a gandit pisica noastra in momentul in care totul se invartea in jurul ei, ochii ei se dadeau incet peste cap si golul din stomac i se transforma intr-o gaura neagra? Se gandea ca e singura in fata unui morman de deseuri? Ca moare, totusi in nestiinta de stiinta? Ca linistea o cuprinde de-abia acum dupa multe cautari? Nu stia nici ea, nu s-a gandit la nimic, a acceptat limitele cautarii.
Ce nu stii, nu te omoara! Intr-adevar! Leaga pisica la ochi si las-o in intuneric, sa isi dezvolte simtul de supravietuire, de a se limita numai si numai la ea. Va reusi sa ramana in intuneric fara a inceca sa descifreze misterele unor pereti de care se tot da cu capul? Nu, se va da cu capul de toate zidurile care o inconjoara, pana va reusi sa le zdrobeasca, ori pe ele, ori capul ei, dar pisica intotdeauna va cauta raspunsuri, chiar daca nu sunt raspunsurile de care are nevoie, dar sunt niste raspunsuri pe care reuseste sa le primeasca cu orice risc. Risc pe care si l-a asumat atunci cand a simtit raulete de sange prelingandu-se usor pe blanita...

Terapia balconului

Muzica suna surd azi noapte in urechile mele, vedeam umbre aiurea miscandu-se continuu in jurul tau. Dar tu stateai, nu observai nimic decat valurile ce se loveau de mal. Te-am strigat de multe ori, dar nu mi-ai raspuns, nici macar nu te-ai intors.Probabil ca nu m-ai auzit sau pur si simplu nu mai puteai sa te intorci. Atunci am plecat...Nu m-am mai reintors, stiam ca nu are rost, toate actiunile mele ar fi fost in van.
M-am plimbat toata noaptea, era atat de multa lume...Nu puteam nici macar sa imi aud gandurile. Si stiu ca as fi vrut sa ma transpun pe o coala de hartie. Sa ma arunci acolo si sa ma lasi sa ma usuc in bataia soarelui. As fi lasat soarecii sa vina la mine, meduzele sa ma sufoce si algele sa ma imbrace.

Stai!  Pe langa tine mai sunt o sumedenie de raci ce se ascund prin varza. Unii oameni au nevoie de un izvor de liniste, altii au nevoie doar sa respire...

E atat de intuneric in seara asta, nu e nicio stea, s-au ascuns toate. Au incetat sa-i mai spuna lunii ca eu nevoie de ea, ca o doresc, prefera sa se ascunda de ea.

E ora 1.30 noaptea. Stau pe balcon, ascult muzica si fumez. In jurul meu e o liniste zguduitoare.Cateva lumini aprinse in blocurile de langa. Stau si ii observ: oameni ce se uita la televizor, oameni ce se tin in brate pregatiti de somn, altii scriu pe laptop in balcon si ii observa pe altii. Unii isi fac de mancare sau fac dagoste cu vreo necunoscuta...

Ma gandean daca ti-am spus vreodata ca am nevoie de tine, ca vreau sa ma pierd, sa ma vad in ochii tai....

Amintire

Guma Orbit imi aduce mereu aminte de diferite saruturi. Nu vi s-a intamplat niciodata sa asimilati o haina, un zambet, un miros, o textura cu o amintire? Gelul de dus cu ylang ylang ma face sa ma gandesc mereu la mare, la valuri dulci si nisip racoros.
Era iarna, frig si zapada peste tot. Cremuiala de dimineata...mmmm...vara, soare, apa...lumina...toate astea de la aroma cremei..Iubesc momentele in care mi se intampla deja vu -uri imago-aromate.
In curand voi pleca la mare, mi-am schimbat parfumul, crema si tot ce are tenta iluzorie, ptr ca atunci cand va fi frig si ploaie in suflet sa am cat mai multe produse care sa imi aduca aminte de fericire.
E trist ca uneori avem nevoie de un imbold care sa ne reimprospateze memoria cu frenezia fericirii.

Era o anumita cafea la ibric pe care o beam in fiecare dimineata la Stuf cu draga mea prietena A., cateodata ne mai insotea si I. Ce aburi, ce miros, ca doar da: cafeaua si tigara stabilesc relatii interumane, cel putin asa se intampla in universul meu. Ca sa ajungem sa ne cunoastem trebuie sa suferi de vicii, numeroase vicii. Trebuie sa trecem impreuna printr-o mahmureala si printr-o prafuiala de nedescris.

Nu imi mai amintesc bine fata ta, pe atunci era scaldata in sare si nisip. Cred ca nici tu pe a mea, caci a mea nu mai e trecuta de valuri si soare...Si nu mai am niciun parfum care sa imi aduca aminte de tine...

Iluzie

M: -Buna seara! Sunteti liber?
T: - Da, urcati.
M: -Multumesc. Strada Y.
......
T: -Se pare ca nici de data asta ploaia nu vrea sa vina.
M: - Mda, mai bine..(Nu inteleg de ce vorbeste omul asta cu mine atat. Ma seaca. Eu vreau doar sa ajung acasa, sa ma bag in pat si sa dorm.)
T: -Traficul din Bucuresti e un dezastru. Toti se imbulzesc si vad ca nu e loc ptr toata lumea, doar unii pot merge cu masina regulamentar, altii nu au nicio treaba. Se vede ca traim in Romania. Oamenii sunt atat de egoisti, invidiosi si rai.
M: - Mda, asa e. (Doamne Dumnezeule, si tot continua. Vreau sa se opreasca o data.) Il urasc pe omul asta cu par grizonat care conduce si care vorbeste in continuu. Profilul lui psihologic, uman consta in 50 de ani de singuratate, iubire doar din partea parintilor si a prostituatelor, 30 de ani de stresat calatorii cu discutiile lui banale despre trafic si Romanioara. Trupul lui-taxiul, inima lui- claxonul, capul lui- motorul, sursa de energie- motorina, ochii lui- parbrizele, pleoapele- stergatoarele, asa se infatisa Omul Taxi in imaginatia mea cand de la atata plictiseala incepusem sa delirez.

T: - Stiti oamenii nu mai iubesc in ziua de azi. Ei spun ca e dragoste la prima vedere, si la inceput totul e miere ca apoi sa fie totul sa fie amar ca pelinul. Nimeni nu mai ia in considerare sentimentul frumos al iubirii, acum tot ce conteaza e bunastarea ta ca om.
M: -Aveti dreptate.( Taie-ma si arunca-mi partile corpului in Dambovita. Nu inteleg de ce omul asta continua sa vorbeasca. Si mai presus de asta imi vorbeste despre iubire. Ce e iubirea? Nimeni nu stie ptr ca nu exista. As fi vrut sa ii spun asta, dar parca l-as fi intristat mult mai rau decat era el deja, si parca nu as fi vrut asta, desi era un taximetrist tare vorbaret. E umil, simplu si trist ca iubirea si-a intors fata de la el. Sau daca i-as spune ca nu exista asa ceva poate l-as scuti de o durere in plus, de un efort in plus, de o cautare in plus. Dar e in regula, oamenii au nevoie de iluzii.)
T: - Ati ajuns. Face 7 lei.
M: - ....
T: -.....
- Bai, trezeste-te..
-Huh? trebuie sa vorbesc cu taximetristul...trebuie sa ii spun..
- Frate, esti nebuna..trezeste-te ca intarziem la cursuri.
-Aaah..da...binee...Imediat.
Inchide ochii repede ca sa revii in visul tau..trebuie sa ii spui..trebuie...

Pot sa il pastrez?

Nimeni nu cauta ptr ca nu stie ca lipseste. Ce? Lipseste inima care sa bata putin mai tare decat e nevoie ca sa traiesti. Nu e nevoie sa simti mai mult decat e nevoie. Asa iti spun de mic...te leagana incet pe picioare si apoi te imping sa te legeni singur.

Nu stii cand sa te opresti din drumul spre casa, urmaresti pasii greoi ce au lasat urme cand ai plecat de dimineata. Te reintorci pe aceeasi pasi, calci pe aceleasi urme, nimic nu s-a schimbat...mirosul greu care mai da de stire ca ai reaparut nu impresioneaza pe nimeni. Cateodata te simti ca un cadavru ambulant, cateodata traiesti ptr altii, caci stii ca daca nu ai mai fi le-ai aduce o mare tristete in suflete.
Vantul bate mai tare, incearca sa te abata de la drumul tau creat de rutina. Tu nu il iei in seama, iti apleci capul in fata lui si speri sa te lase sa te asezi pe o banca. Sa iti lase gandurile in pace, sa nu iti roage inima sa bata mai alert caci stii ca nu ii vei face fata. Iti va iesi din piept, se va plimba prin namol, va face 10 pasi, negustorii o vor lua si o vor vinde pe bucati la tarabele lor pseudo aranjate pe colt de strada.

Mai ai nevoie de ea? Te mai ascunzi prin linistea asfaltului? Iti mai pui ochelarii de soare ca sa nu se vada lacrimile din ochi? Te mai rastorni dimineata din pat,mototolit in cearceaf? Iti mai canti mainilor degradate? Te mai bati cu morile de vant, in cliseul anilor pierduti? Iti mai simti nasul de gerul naprasnic din zilele trecute? Mai zbori prin ceasul ce a stat de multa vreme? Mai e vreun elicopter in cer?

Pe straziile incalzite de aburul masinilor te plimbi acum si iti tiuie urechile a desfranare. Desfranarea gandurilor. Ai vrea sa te duci si sa te lipesti de un avizier, sa scrie pe tine ca de la 5 dimineata pana la 7 seara iti bate inima atat cat sa traiesti. De la 7 seara intra in standby, isi reincarca bateriile ptr urmatoarea zi.

Deseneaza pe asfalt o inima apoi sterge-o cu piciorul. Urme pe asfalt de inima. inima din creta colorata. O sa o gaseasca cineva acolo, o sa sparga bucata de asfalt, o va lua acasa si o va recolora cu o altacreta colorata, ii va pune o baterie si o va aseza sa bata de la ora 7 dimineata pana la ora 5 seara.......

Punct

Ora 22.04. Intalnire. Intarzie, ma enervez si ma intorc acasa. Ma suna si ma roaga sa ma intorc. Ma intorc de la metrou. Mergem sa  bem un ceai.. Ma saruta in lift, il las, dar nu-i raspund. Ajungem la el. Ne uitam la un film. Ma ia in brate, il iau si eu in brate. Putin, nu pot sa il tin prea mult in brate, ii dau drumul.
Facem ce trebuie sa facem. Se duce la baie, apoi se intoarce si ma ia in brate. Ma sufoca si ma ineaca. Il pup pe obraz, ii dau mainile la o parte si ma intorc cu spatele. Ma prefac ca am adormit. El adoarme in 5 minute. Eu stau.
El sforaie, eu ma gandesc. ma rasucesc de pe o parte pe alta, si el se rasuceste in timp ce sforaie..  Ma duc la bucatarie sa fumez o tigara. Incerc sa imi pun gandurile in ordine, nu reusesc. Ma intorc in pat, el sforaie.

 

Vreau sa il iau in brate. Nu pot. El sforaie.
Adorm. Ma trezesc. El inca doarme, nu mai sforaie. Se trezeste intr-un final. Imi spune " Buna dimineata!" ii raspund si eu. Se duce la dus.
Cat timp e la dus ma imbrac si ies. Nimeresc incuietorile si ma strecor incet pe usa. El nu ma aude, zgomotul apei acopera fuga mea.
10 minute mai tarziu...
Ma suna..a observat lipsa mea... nu-i raspund...  imi da mesaj...ii raspund...

Sfarsitul noptii....

Probleme de perceptie

Cafeaua si lingurita rosie stau linistite langa laptop, se mai misca din cand in cand, pentru ca masa e instabila. Nu e mare lucru, pana acum nu s-a varsat nimic.Totul e sub control, mai putin degetele mele care tasteaza acum, in incercarea de a scrie un post. Stiu ca ma macina ceva, ma seaca si trebuie sa il dau afara, pana o sa raman o cavitate goala.
Noi, indivizii, fiintele rationale, speciale, ca doar asa ne place sa ne numim, nu stim nimic despre ceilalti.Ii luam ca atare, le cerem multe, dar nu oferim nimic in schimb. Tinem la distanta peretii ca suntem claustrofobi si ne e teama sa se darame asupra noastra. Eu mi-am rupt un deget in incercarea de a tine un perete ce tocmai se darama asupra mea. Dar nu-i nimic, acum am scapat de senzatia ce ma inabusea.

Am incercat sa controlez, sa tin in frau multe lucruri, de la sentimente pana la continutul gunoiului pe care il arunc dimineata. Constiincioasa, strang punga bine la gura si apoi o arunc la ghena. Cateodata face un zgomot ciudat in drum spre "gunoiul cel mare" si cateodata ma murdaresc pe degete cand incerc sa o fac sa incapa pe ghena. Dar asa stiu ca macar am scapat de gunoi.
Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa ajung in situatii in care trebuie sa cumpar un bilet de tren spre oriunde, numai ca sa scap pentru cateva ore de ganduri. Uneori imi fac mustrari de constiinta ca nu am luat biletul pe care il vroiam si l-am luat pe cel pe care mi l-a oferit casierita. Dar uneori ma enerveaza. Sta cu ochelarii pe nas, uitandu-se viclean cu ochii pe deasupra ramelor la tine, incercand sa vada de ce vrei sa te duci intr-un loc, ce bagaj ai si daca arati corespunzator calatoriei pe care o vei face.
Mi-am luat biletul si m-am dus pe o banca sa astept trenul. Mi-am aprins o tigara. A venit un cersetor si mi-a cerut si el una, I-am dat. Mi-a tinut companie, in semn de multumire ptr tigara.Nu am vorbit, doar stateam si ne uitam la sinele de tren.La un moment dat a incercat sa imi explice ca trenul pe care il astept are intarziere si ca ar trebui sa ma duc sa il astept intr-un loc mai calduros. Nu eram atenta la el, gandurile mele zburau peste linii de cai ferate.
Mi-am scos o carte, ca sa treaca timpul mai repede. Citeam din ea si in acelai timp observam picioarele trecatorilor miscandu-se pe langa mine. Nu ma deranja ca treceau fara nicio ezitare in fata mea, eu chiar eram ocupata sa le studiez mersul, unii mai inceti, altii mai rapizi, intr-un mers domol sau agale..cred ca intr-un final, indiferent de mod sau timp si loc, toti ajungem la capatul de linie al fiecarui tren in care ne-am suit si asteptam ca la sfarsitul drumului sa fie cu adevarat statia pe care ne-am imaginat-o de la primul pas pe care l-am facut pe peron.

Rewind

Astazi ninge, iar...sunt fulgi mari de zapada ce imi cad pe fata in drum spre metrou..pe asfalt inca straluceste zapada, nu a apucat sa se murdareasca. In calea mea 3 copii trag de o sanie, un altul sta linistit pe ea si ii indeamna pe ceilalti sa traga mai repede de sanie.
Copacii stau. Cainii s-au ascuns in gauri de canal. Oamenii curata asfaltul, scot griul la suprafata.Pasarile au plecat de mult timp. Cafeaua a inghetat in cana. Geamurile au mici flori desenate pe la colturi. Autobuzul merge molcom. Aburii ies pe gura incetosati. Razele soarelui nu mai bat. Paduchii nu se mai aduna. Muzica nu mai suna. Ambulanta cade intr-o ghena. Noroiul se aduna intr-o cafenea. Ziarul sta pe-o banca linistit, cu ochelarii atarnati. Babele din coltul strazii nu mai comploteaza. Caminul nu mai e unde era. Pistolul soarbe incet o supa dintr-un glont. Un dulap se scarpina dupa ureche. O sarma sta inclestata intr-o vitrina. O musca joaca sotronul. Ceasornicarul isi aranjeaza timbrele. Facultatea s-a mutat intr-un loc mai cald. Valiumul sta pe raftul cu mancare din bucatarie. Castroanele incearca sa traverseze strada pe verde si nu rosu, asa cum au facut data trecuta si l-au pierdut pe cel mic. Eu stau agatata de o ramura dintr-o panza de paianjen si observ totul invers.