Tablou de bord

E ora nimicului in care toate nimicurile se aduna. E ziua totului in care totul dispare. E saptamana jumatatii in care intregul se simte gol. E luna patratului in care cercul are margini si doare. E anul capitularii in care streangul e ofilit. E timpul meu in care si ora si saptamana,si ziua si luna si anul se petrec intr-o singura secunda. E timpul! E timpul sa ce? sa ce cand esti in punctul de cotitura si fiecare orizont are o limita? sa te conservi in tine, sa iti cauti o constrangere, sa iti permiti o promisiune incalcata si palma peste ceafa.

Introducerea pentru actiunea de mai jos e facuta pur si simplu din plictiseala, iar daca plictiseala e buna eu spun sa-i dam drumul!
Mancand pamant amestecat cu apa,adica namol, pe intelesul tuturor, Ana se integra mai bine in grupul copiiilor de la gradinita. Si ei mancau namol si nu numai. Ea se rezuma numai la namol, plantele ii incantau vederea si nu avea de gand sa le incadreze in meniul de zi cu zi al copiiilor de la gradinita.
- Ana! o striga educatoarea. Ce faci acolo?
-Mananc!
-Namol?
- Dar si ceilalti copii mananca!
- Ei sunt prosti, nu stiu ce fac. ( Iarta-i doamne ca nu stiu ce fac :))
- Si ce te face sa nu crezi ca asa sunt si eu?
Aici deja nu mai vorbea cu educatoarea, nu i-a raspuns, vorbea cu ea insasi. Daca ceilalti copii o fac eu de ce sa nu o fac? De ce sa nu mananc namol? De ce sa fiu curata? Oricum mizeria se spala, curatenia se pastreaza greu. Cred ca mi-e mai bine daca nu pastrez nicio limita intre mizerie si curatenie De acum incolo mizeria mea va fi curatenia altora sau invers, mizeria altora va fi curatenia mea.Daca nu m-as mai duce la gradinita? Am incercat sa o pacalesc pe mama sa nu ma mai duca acolo, oricum nu imi place sa mananc namol in fiecare zi, fac asta doar ca sa ma integrez. I-am zis mamei ca educatoarele se poarta urat cu mine, cateodata chiar ma bat. Nu a fost de-ajuns. I-am spus ca ma obliga sa mananc namol. Intr-o zi m-am intors de la gradinita si pe drum am luat un pumn de namol si mi l-am intins pe fata. Tocmai plouase, era perfect. M-a crezut. A doua zi s-a dus si m-a retras de la gradinita....

Strain pasager

O asteptam pe peron, ca de obicei. Venise trenul de Constanta, toata lumea se imbratisa cu toata lumea, unii ce coborau cu greu carand bagajele dupa ei se uitau cu disperare daca ii asteapta cineva. Lasau privirea in jos cand observau ca nu e nimeni care sa le zambeasca si sa ii intampine. Eu deja ma plictiseam cand ridicandu-mi privirea la panoul cu sosiri si plecari citesc Cluj Napoca- Bucuresti intarziere 10 minute, dupa care o mai aud si pe nenorocita aia scortoasa cu voce de cizma: " Trenul accelerat Cluj Napoca-Bucuresti" are intarziere 10 minute. Du-te dracu! ii spun nervos in gandul meu. Ma asez nervos pe o banca si astept, trag tigara dupa tigara si astept, mai trag cate o injuratuta tiganilor care nu se sfiesc sa imi cerseasca, mai storc din plamani la fiecare minut si astept, mai numar pasii celor care trec pe langa mine fara sa ma uit la ei, mai rad de incaltamintea lor si astept, si astept si tot astept si ma intreb ca dracu astept. Ana nu mai vine. S-a ratacit in 10 minute de intarziere. Si-a luat ramas bun de la mine. S-a incaltat, si-a luat geaca,esarfa si caciula de pe fotoliu si a plecat. Vroiam sa ii spun sa nu plece, dar nu am putut, am lasat-o sa plece. De ce ar mai fi ramas? Oricum stia ca nu o mai vreau. Ma saturasem sa o vad atat de plina de viata si cum incearca ea sa faca totul sa para mai interesant. O simteam ca se chinuie ca sa ma faca pe mine fericit. Mi-as fi dorit sa ii spun ceva intelept inainte sa plece, merita macar atat, dar tot ce am putut sa ii spun a fost: "Unde pleci?", iar ea cu lacrimi in ochi " Plec, nu mai pot sa stau aici!" Asta a fost tot, cred ca am mormait un "bine" asa printre dinti, nu cred ca m-a auzit, mai bine, s-ar fi enervat si mai tare.
Iar acum o asteptam ca un tampit pe peron, asteptam sa se intoarca. Nu mai aveam nicio veste de la ea, dar auzisem ca vine acasa si vroiam sa o astept ca sa ii explic.Dar pana la urma ce i-as fi putut explica? Ca nu pot renunta la stilul meu de viata ptr ea? Ca nu vreau sa ma schimb si ca imi e bine asa? dar daca stau sa ma gandesc ea nici nu mi-a cerut vreodata asta. Ce dracu e cu mine? gandesc ca o muiere de 30 de ani crizata ca nu il gaseste pe fat-frumosul expirat din filmele proaste cu incasari mari.
'Trenul accelerat Cluj Napoca'- Bucuresti trage la linia 2" urla vocea aia racaita de parac ar fi fumat 2 pachete de carpati de cand a fatat-o ma'sa. Intotdeauna mi-am dorit ca cei de la CFR sa angajeze niste femei cu voce sexy, calda ca atunci cand ma anunta ca trenul intarzie sa imi spun, nu-i nimic, tot va veni.

Hmmm!  A sosit! Si acum? Ce fac? Ma duc sa o intampin? ma duc, ce dracu! doar sunt barbat! eram asa de entuziasmat si eram sigur ca atunci cand ma va vedea se va bucura ca mi-am adus aminte de ea si ca inca mai exista o sansa. Dar cand asteptam eu ca Ana sa coboare, o vad deja pe celalalt peron cu o mana pe bagaj si cu o mana in mana altui strain pasager din viata ei...