In dimineata asta aveam capul impuiat de fum si aburi...Nu vroiam sa ma mai trezesc. Simteam ca nu am ptr ce din moment ce lumina scapara prin jaluzele.Dar mi-am adus aminte dintr-o data de tine. Tu, cea care mi-ai daruit totul.Nu esti mama mea, nu esti nici macar o fiinta palpabila, concreta, pe care sa o sun atunci cand am nevoie, sa ma intalnesc cu ea in fiecare dimineata la cafea si sa simtim amandoua cum ne inecam in fumul de tigara...nu, chiar nu am impartit niciodata absolut nimic cu tine,nici macar o privire..
Tu esti imaginatia mea, esti singura care ma poate scoate din orice problema..singura care in noptile tarzii si singuratice mi-ai aratat un colt de luna, m-ai facut sa zbor pana la mare sa iau in pumn nisip si asta doar intr-o secunda..
Tu esti lumina care imi intra in ochi si ma orbeste, esti scanteia care face ca inima sa imi bata mai puternic decat orice...am incercat sa mi te inchipui, sa iti dau viata, o forma, o fata, o personalitate, dar nu am reusit..ptr ca Tu esti EU..esti toata puterea mea intruchipata in neant..esti calea mea catre libertate, catre un desfrau emotional de neimaginat..
Ai fost uneori copilul de pe strada care mi-a zambit si mi-a inseninat ziua, ai fost batranul caruia i-am cedat in locul in tramvai si dintr-o data m-a facut sa ma simt mai buna, ai fost fratele meu in zilele mele de pustietate launtrica, ai fost tatal care nu si-a certat copilul atunci cand a traversat gresit, ai fost mama care pieptana parul fiicei..ai fost si vei fi ceea ce am fost eu si probabil inca voi mai fi...
Iti multumesc tie, imaginatia mea, ptr momentele de caldura pe care mi le-ai oferit in singuratatea asternutului si a celor patru pereti...
