Vin "acasa", ma inconjoara 3 paturi care nu sunt ale mele si pe care nu le doresc in preajma mea sub nicio forma, nici libere, nici ocupate...Nu ai pic de intimitate, esti obligat intr-un fel sau altul sa asisti la discutii idioate, banale, barfe si alte cuvantari de doi bani.
Oameni buni! Eu nu va cer sa imi vorbiti dimineata cand ma trezesc despre Rousseau, dar da-o incolo de teaba, mi s-a luat sa aud: "Uite cat de bun e tipul care distribuie marfa la magazinul din colt" sau "uite-o si pe baba aia ce alearga dupa gaina", ori "Vai! cat de urati sunt astia doi care vin inspre camin".
Frustrari, complexe ce se revarsa la tot pasul. Eu inteleg, toti suntem frustrati sau suntem complexati din eu stiu ce pricina, dar fratilor, duceti-va pe un munte stati acolo singuri, regasiti-va, cautati-va eul interior, socializati cu alti oameni, ca sa ii stresati si pe ei si sa ii plictisiti asa cum faceti cu mine.
Imi imaginez cateodata ca, noaptea, in timp ce ele dorm, ma duc si le sugrum cu un lant, dar apoi imi revin si ma gandesc ca as strica lantul, ar rugini.
Tare mult as vrea sa plec dracu de aici...sa nu ma mai bata nimeni la cap ca ascult muzica prea tare, desi am casti, sa nu mai fiu nevoita sa ascult povesti si glume de prost gust, sa nu aud muzica de prost gust, sa nu le vad cum se stramba cand pun janis joplin , ca sa nu mai zic ca nici macar nu au auzit de ea...
Eh! probabil maine va fi mai bine: soarele va intra in camera, ele intre timp vor fi disparut, iar eu voi sari dezbracata, de nebuna , prin camera, de placere...Amin!
