Curiozitatea a ucis pisica, si o va mai ucide in restul celor 6 care i-au mai ramas. De fiecare data va muri din cauza inonstientei ei, din cauza nelimitarii ei la concret. A murit oare pisica mai inteligenta, mai cunoscatoare? Nu, a murit de inima rea, de ciroza si de supradoza. Si nu ma refer la supradoza de vise, ci la supradoza de cunostinte, careia nu i-a putut face fata. Pisica asta nu a stiu cand sa se opreasca, a continuat sa sape adanc dupa micile secrete care fac viata altor pisici riscanta, astfel a ajuns sa preia ea toate riscurile pisicimii si sa moara inecata cu un ghemotoc de par. A cautat prin desisuri, prin balcoane intunecate, prin gunoaie si s-a ales cu un gol in stomac. Si ma intreb acum: Oare la ce s-a gandit pisica noastra in momentul in care totul se invartea in jurul ei, ochii ei se dadeau incet peste cap si golul din stomac i se transforma intr-o gaura neagra? Se gandea ca e singura in fata unui morman de deseuri? Ca moare, totusi in nestiinta de stiinta? Ca linistea o cuprinde de-abia acum dupa multe cautari? Nu stia nici ea, nu s-a gandit la nimic, a acceptat limitele cautarii.
Ce nu stii, nu te omoara! Intr-adevar! Leaga pisica la ochi si las-o in intuneric, sa isi dezvolte simtul de supravietuire, de a se limita numai si numai la ea. Va reusi sa ramana in intuneric fara a inceca sa descifreze misterele unor pereti de care se tot da cu capul? Nu, se va da cu capul de toate zidurile care o inconjoara, pana va reusi sa le zdrobeasca, ori pe ele, ori capul ei, dar pisica intotdeauna va cauta raspunsuri, chiar daca nu sunt raspunsurile de care are nevoie, dar sunt niste raspunsuri pe care reuseste sa le primeasca cu orice risc. Risc pe care si l-a asumat atunci cand a simtit raulete de sange prelingandu-se usor pe blanita...
