Terapia balconului

Muzica suna surd azi noapte in urechile mele, vedeam umbre aiurea miscandu-se continuu in jurul tau. Dar tu stateai, nu observai nimic decat valurile ce se loveau de mal. Te-am strigat de multe ori, dar nu mi-ai raspuns, nici macar nu te-ai intors.Probabil ca nu m-ai auzit sau pur si simplu nu mai puteai sa te intorci. Atunci am plecat...Nu m-am mai reintors, stiam ca nu are rost, toate actiunile mele ar fi fost in van.
M-am plimbat toata noaptea, era atat de multa lume...Nu puteam nici macar sa imi aud gandurile. Si stiu ca as fi vrut sa ma transpun pe o coala de hartie. Sa ma arunci acolo si sa ma lasi sa ma usuc in bataia soarelui. As fi lasat soarecii sa vina la mine, meduzele sa ma sufoce si algele sa ma imbrace.

Stai!  Pe langa tine mai sunt o sumedenie de raci ce se ascund prin varza. Unii oameni au nevoie de un izvor de liniste, altii au nevoie doar sa respire...

E atat de intuneric in seara asta, nu e nicio stea, s-au ascuns toate. Au incetat sa-i mai spuna lunii ca eu nevoie de ea, ca o doresc, prefera sa se ascunda de ea.

E ora 1.30 noaptea. Stau pe balcon, ascult muzica si fumez. In jurul meu e o liniste zguduitoare.Cateva lumini aprinse in blocurile de langa. Stau si ii observ: oameni ce se uita la televizor, oameni ce se tin in brate pregatiti de somn, altii scriu pe laptop in balcon si ii observa pe altii. Unii isi fac de mancare sau fac dagoste cu vreo necunoscuta...

Ma gandean daca ti-am spus vreodata ca am nevoie de tine, ca vreau sa ma pierd, sa ma vad in ochii tai....