Evenimentul ce urmeaza a fi povestit se petrece intr-un cadru monoton dintr-o camera micuta, dezordonata...
Doua personaje nici mai mult nici mai putin de doua..cine are nevoie de mai multe?!
Ana sta intinsa pe jos, pe pardoseala lipita cu linoleum ceausist, dezbracata, cu picioarele atarnate de perete.Isi numara degetele de la picioare, tacticoasa si cu multa rabdare.
Rares o asteapta langa usa de o mie de ani, ii urla si ii tipa in urechi ca o iubeste de cand o asteapta.
Ana sta in continuare intinsa , numai ca de data asta nu isi mai numara degetele, isi roteste ochii liniar de-alungul perdelei si se gandeste ca Rares e tampit ca are atata rabdare cu ea. Stie ca nu se va ridica de jos ptr a-i raspunde la sentimente si asta nu ptr ca nu i le impartaseste ci ptr ca e prea comoda sau mai bine spus ptr ca ii e lene
-Tu esti nebuna? Nu poti sa te aduni de pe jos si sa ma asculti? Nu mai bea din vodka aia expirata ca iti imprastii creierii pe jos. Chiar nu te apasa aerul asta greu din camera asta insuportabil de sufocanta? Rares isi raspunse singur la intrebarea asta. Ana nici macar nu se clintea. Se simtea prinsa intr-o camasa de forta care ii ingusta incheieturile facandu-i venele sa i se sparga in mici canale de scurgere. Ii irigau tamplele,simtea atat de fierbinte sangele pe fata ei, simtea ce spune Rares, simtea ca ar trebui sa ii raspunda, dar nu putea..
-M-am saturat, ma auzi? m-am saturat bah! nu mai pot sa te vad lancezind pe jos, fara niciun sentiment ptr nimeni,nici macar ptr tine. Eu plec! Nu mai pot sa lupt, renunt, nu mai am rabdare. Ana. plec! Si a plecat. A inchis usa in urma lui,a luat liftul si a coborat 7 etaje fara nicio ezitare.
A doua zi Ana se intoarse la gunoaiele ei si Rares nu se mai intoarse deloc la aceleasi gunoaie ca si Ana. Nu mai imparteau nimic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu