Het

Si am tot alergat catre nicaieri in ultima vreme. Te-am luat cu mine, ti-am aratat toate colturile secrete si toate umbrelele desfacute si tu nici macar nu ai remarcat ca de fapt iti aratam plasticul din mana-mi sfasiata. Si nu, nu cred ca ai refuzat sa vezi, nu cred ca linistea din noptile ploioase, ca tunetele si fulegerele ce ne luminau camera nu iti ofereau o destinatie. Mai cred, insa, ca tot ce ne-am oferit si am preintampinat au fost ca niste ciori izbite de asfalt, ca smoala ce iti ustura nasul vara, ca sangele ce iti curge din nas cateodata, ca tot ce am pus la pastrare in timp de bezna haotica.

Peste desenul din creta colorata facut aici, in fata ta de un copil anonim, ai aruncat sarmane deslusiri de intelesuri, ai  inebunit odata cu acel albastru senin al ochilor sai, te-ai sfasiat odata cu cerneala din calimara azvarlita in el.


Sa uiti o parte din tine, sa calci peste o umbra scrijelita in vid, sa mori langa un pasager de plastic al vietii, sa rupi o bucata din tine si sa i-o dai celuilalt, sa smulgi un fir de zambet si sa-l arunci in aer..toate acestea sunt lucruri care nu definesc absolut nimic..exact ca tot ce scriu eu aici..un mare si un absolut NIMIC.